Bătălia de la Bapheus

Bătălia de la Bapheus
Parte a Războaielor bizantino-otomane
Informații generale
Perioadă 27 iulie 1302 Loc Undeva între Nicomedia și Niceea, Bitinia (în prezent  Turcia) 40°42′N 29°30′E ({{PAGENAME}}) / 40.7°N 29.5°E Rezultat Victorie otomană[1]
Beligeranți
Imperiul Bizantin	Imperiul Otoman
Conducători
George Mouzalon	Osman I
Efective
~ 2,000[2][3]	~ 5,000[3]
Modifică date / text

Bătălia de la Bapheus (în turcă Bafeus Muharebesi,^[4][5] Koyun Hisar Muharebesi,^[5][6] Koyunhisar Muharebesi,^[5] Yalakova Muharebesi^[7]) a avut loc pe 27 iulie 1302 între armata otomană condusă de Osman I și una bizantină a lui George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană, întărind poziția statului otoman prin capturarea Bitiniei. Conform istoricului turc Halil İnalcık, otomanii și-au creat niște caracteristici ale statului după bătălie (Bafeus Savașı).^[8]

Context

Osman I a urmat la conducerea clanului său în jurul anului 1282, iar în următoarele două decenii, a lansat o serie de raiduri tot mai adânc în granițele bizantine din Bitinia. Din 1301, otomanii au asediat Niceea, fosta capitală imperială.^[9] Raidurile turcilor au amenințat, de asemenea, orașul-port Nicomidia, prin foamete, distrugând recoltarea.

În primăvara anului 1302, împăratul Mihail al IX-lea (domnind din 1294/95 până în 1320) a lansat o campanie care a ajuns la sud, până la Magnesia. Turcii, uimiți de armata sa de mari dimensiuni, au evitat lupta. Mihail a încercat să-i confrunte, dar a fost descurajat de generalii săi. Turcii au reluat raidurile sale, practic izolând Magnesia. Armata s-a dizolvat fără luptă, cu trupele locale fugind să-și apere casele, iar alanii s-au alăturat familiilor lor din Tracia. Mihai a fost forțat să se retragă pe mare, urmat de un alt val de refugiați.^[10][11][12]

Bătălia

Pentru a contracara amenințarea Nicomediei, co-împaratul lui Mihail, Andronic al II-lea Paleologul (domnind 1282-1328) a trimis o forță bizantină de aproximativ 2.000 de oameni, sub megas hetaireiarches George Mouzalon, să treacă peste Bosfor.^[3][13][14]

Pe câmpia de la Bapheus (greacă: Βαφεύς; un loc neidentificat, probabil la est de Nicomedia), la 27 iulie 1302, bizantinii au întâlnit o armată turcă de 5.000 de cavaleriști ușori sub Osman însuși, compusă din trupele proprii, precum și aliați din triburile turce din Paflagonia și în zona râului Maeander. Cavaleria turcă i-a atacat pe bizantini, al cărui contingent alan special nu a participat la luptă. Turcii au spart linia bizantină, forțându-l pe Mouzalon să se retragă la Nicomedia sub acoperirea forței alane.^{[2][3][14][15]}

Urmări

Bapheus a fost prima victorie majoră otomană, și o mare importanță pentru expansiunea viitoare: bizantinii au pierdut efectiv controlul în Bitinia, forturile sale izolate au căzut unul câte unul. Înfrângerea bizantină a declanșat, de asemenea, un exod masiv al populației creștine din zona în alte părți europene ale Imperiului.^[2] Împreună cu dezastrul de Magnesia, care a permis turcilor de a ajunge și să se stabilească pe zonele de coastă ale Mării Egee, Bapheus a anunțat pierderea definitivă a Asiei Mici în defavoarea Bizanțului.^[16] Cucerirea otomană a Bitiniei era totuși treptat, iar ultimul avanpost bizantin în regiune, Nicomedia, a scăzut în 1337.^[17]

Note

Bibliografie

• Bartusis, Mark C. (1997), The Late Byzantine Army: Arms and Society 1204–1453, University of Pennsylvania Press, ISBN 978-0-8122-1620-2 
• Inalcik, Halil (1994), „Osman Ghazi's Siege of Nicaea and the Battle of Bapheus”, În Zachariadou, Elisabeth, The Ottoman Emirate (1300–1389). Halcyon Days in Crete I: A Symposium Held in Rethymnon, 11–13 January 1991 (PDF), Crete University Press, ISBN 960-7309-58-8, arhivat din original (PDF) la 22 iunie 2010, accesat în 19 iunie 2013 
• Kazhdan, Alexander, ed. (1991), Oxford Dictionary of Byzantium, Oxford University Press, ISBN 978-0-19-504652-6 
• Laiou, Angeliki E. (1972), Constantinople and the Latins: The Foreign Policy of Andronicus II, 1282–1328, Harvard University Press, ISBN 978-0-674-16535-9 
• Nicol, Donald MacGillivray (1993), The Last Centuries of Byzantium, 1261–1453, Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-43991-6